miercuri, 30 mai 2012

Fursecuri cu unt de arahide


mai cunoscute sub numele original de Peanut Butter Cookies.
Mie imi place untul de arahide - langa frigarui de carne de pui sau in sosuri cu iz chinezesc. Nu imi place uns pe paine cu gem deasupra, cum vad prin in filme ca se manaca in Lumea Noua (de fapt nici n-am incercat, stiu dinainte ca nu imi place) asa ca eram foarte curioasa daca o sa ne placa aceste fursecuri. Am urmat reteta Annei Olson, reducand cantitatea de zahar insa, si am constat ca ne plac. Asadar notez reteta.

ingrediente:
- 115 g unt la temperatura camerei
- 100 g zahar brun
- 50 g zahar alb
- 1 ou
- 1 lingurita esenta de vanilie
- 150 g unt de arahide (reteta spune cca 125 gr, eu am pus tot ce mai aveam in borcan)
- 1 lingurita bicarbonat de sodiu
- 190 g faina
- un praf de sare
metoda:
- se incinge cuptorul la 180 de grade C;
- se freaca untul cu zaharul 2-3 minute, la robotul de bucatarie;
- se adauga oul, esenta de vanilie, apoi untul de arahide;
- se amesteca faina cu bicarbonatul si cu sarea, apoi se adauga la compozitia cu unt de arahide;
- se ia cu lingurita o cantitate mica de aluat, se formeaza intre palme o biluta (2-3 cm diametru) care se aseaza pe o tava cu hartie de copt; se continua la fel cu restul de aluat, asezand bilele la 5 cm distanta una de alta; se aplatizeaza bilele cu o furculita infainata, creand modelul specific acestor fursecuri;
- aluatul ramas se poate pune in frigider  pana se coace prima transa, pentru a nu se inmuia prea mult (asta daca coaceti cate-o tava deodata);
- se coc timp de 10 minute apoi se scot pe un gratar si se lasa sa se raceasca;
Pofta buna!

luni, 28 mai 2012

Paste cu mazare, rosii si branza


Imi place foarte mult la reteta asta combinatia intre gustul dulce al mazarii, prospetimea rosiilor si accentul picant-sarat dat de branza cu mucegai (verde/albastru). Nu e o mancare foarte aratoasa dar e gustoasa si se face repede :).

ingrediente:
- 150 gr paste fainoase
- 2 linguri ulei
- o ceapa
- 1 ardei gras rosu
- 4 rosii mici
- 150 ml supa de pasare
- 200 gr mazare
- 1 lingurita ierburi de Provence
- 100 gr branza cu mucegai
- 50 gr parmezan
- piper
metoda:
- se fierb pastele in apa cu sare conform indicatiilor de pe ambalaj;
- se caleste ceapa taiata solzisori impreuna cu ardeiul taiat feliute; se adauga supa si se fierbe la foc mic aproximativ 10 minute; se adauga mazarea (din borcan, proaspata - fiarta in prealabil, sau congelata - caz in care se adauga mai repede la celelalte ingrediente);
- rosiile se trec 30 de secunde intr-un vas cu apa care fierbe, apoi se decojesc si se taie in 8; se adauga la amestecul de legume, impreuna cu ierburile uscate si putin piper; se adauga pastele fierte si parmezanul si se amesteca bine;
- se pune totul intr-un vas pentru cuptor, se presara deasupra branza cu mucegai si se coace la foc mediu timp de 10 minute
Pofta buna!

miercuri, 23 mai 2012

Budinca de lamaie cu sos de fructe de padure


Un desert acrisor si aromat, usor de facut si usor de mancat.

ingrediente:
- 50 g unt moale
- 200 g zahar
- 2 lamai mari - coaja si sucul
- 3 oua, separate
- 50 g faina
- 300 ml lapte
pentru sos:
- 300-400 g fructe de padure sau capsuni
- 1 lingura zahar pudra vanilat
- 1 lingura zeama de lamaie
- 1 lingurita amidon
metoda:
- se incinge cuptorul la 180 de grade C;
- se freaca untul cu zaharul si cu coaja de lamaie (se poate folosi robotul de bucatarie);
- cu robotul pornit se adauga zeama de lamaie, apoi unul cate unul galbenusurile, pe urma faina si laptele;
- separat se bat albusurile pana se obtine o spuma tare;
- se amesteca albusurile cu compozitia cu galbenusuri, cu miscari ample si fine, avand grija sa nu se topesca spuma; va rezulta un aluat lichid cu boturi de spuma de albus (nu trebuie sa fie un amestec omogen);
- se toarna compozitia in 4 vase termorezistente unse cu unt (se poate coace si intr-un singur vas mai mare) care se aseaza intr-o tava; aceasta din urma se umple pe jumatate cu apa fierbinte si se da la cuptor;
- se coace budinca 30-35 de minute pana cand partea superioara e rumenita; la baza s-a format un sos asemanator cu lemon curd -ul - asa trebuie sa fie, nu inseamna ca nu s-a copt destul;
- pentru sos se pot folosi  orice fructe de padure, sau capsuni; eu am folosit afine si merisoare; fructele cu seama de lamaie si zaharul se dau intr-un clocot, apoi se adauga amidonul dizolvat in putina apa rece si se fierbe totul, amestecand, 2-3 minute.
Budinca se sevreste calduta sau rece, cu sosul de fructe alaturi.


Pofta buna!
sursa

joi, 17 mai 2012

Tarta Banoffee


Bomba asta calorica, inventata zice-se in 1972 si botezata cu un nume compus din cuvintele "toffee" si "banana", e o tarta dulce-dulce formata din cateva straturi, care mai de care mai gustos (si mai dulce): o baza de aluat fraged sau biscuiti sfaramati amestecati cu unt topit, apoi un strat de dulce de leche (alias dulceata de lapte, sau confiture de lait) peste care se aseaza felii de banane care se acopera cu frisca ornata cu ciocolata topita. Am urmat reteta de la Teo's Kitchen - un blog pe care il cunosc de muuuuulti ani, de pe vremea cand nu aveam eu prea multe tangente cu bucatareala si doar ma uitam cu pofta la toate bunatatile prezentate de Teo, care bunatati sunt atat de multe incat mi-a fost foarte greu sa aleg o reteta pentru Provocarea secreta a lunii mai organizata de Ama. Cantitatile difera fata de reteta originala pentru ca am folosit o tava mai mica (17 cm diametru), iar dulce de leche e facut de mine din lapte si zahar.

ingrediente:
- 150 gr biscuiti
- 75 gr unt
- 300 gr dulceata de lapte
- 2 banane mici
- 150 ml frisca lichida
- 50 gr ciocolata amaruie
metoda:
- se macina buscuitii in robotul de bucatarie; se topeste untul si se toarna peste biscuiti; se amesteca bine apoi se taseaza compozitia intr-o tava, inclusiv pe peretii acesteia; se lasa in frigider 30 de minute pentru a se intari crusta;
- se continua asamblarea tartei cu celelalte straturi: dulce de leche, apoi bananele taiate felii; se acopera cu frisca batuta; se lasa din nou in frigider;
- se topeste ciocolata la bain marie, adaugand eventual putin unt; se orneaza tarta cu ciocolata topita.


Pofta buna!

marți, 15 mai 2012

Nectar de capsuni si banane


Exista la un moment dat in comert un nectar de capsuni si banane care mie imi placea foarte mult. Poate mai exista si acum dar varianta asta "de casa" e un pic mai sanatoasa decat cea "de cumparat".

ingrediente (pentru o portie) :
- o banana mica
- cateva capsuni (am numarat eu 10)
- sucul de la o jumatate de grapefruit roz (poate fi si zeama de lamaie, sau iaurt)
- optional: o lingurita de zahar pudra vanilat (vanilarea am facut-o eu, dar zaharul l-am cumparat gata pudra, asa ca nu-i chiar bio 100%)
metoda:
- se pun toate ingredientele in blender :).


Pofta buna!

duminică, 13 mai 2012

Supa de salata

Supa de salata nu-mi prea place dar e intre preferatele jumatatii mele - motiv pentru care as face bine sa-mi notez reteta, care-i foarte simpla si tocmai de-asta usor de uitat.

ingrediente:
- 200 g kaiser (sau slanina taiata cubulete)
- 2 catei de usturoi
- 2 capatani de salata
- 3 oua
metoda:
- se prajeste kaiserul - cu putin ulei daca nu e prea grasa carnea; se adauga usturoiul tocat si se calesc impreuna 30 de secunde, amestecand; se toarna 2 l de apa;
- cand fierbe apa se adauga salata rupta in bucatele; se lasa sa fiarba putin, cat sa se inmoaie salata;
- se freaca un galbenus cu putina apa rece, apoi se adauga cate putin din supa fierbinte; cand amestecul e diluat si caldut se adauga in supa, amestecand, si se lasa sa mai dea un clocot;
- se bate albusul ramas cu celelalte 2 oua, cu putina sare, si se prajeste o omleta; cand e gata se taie bucatele si se adauga la supa, care se potriveste de sare si piper si se serveste calda.

Pofta buna!

joi, 10 mai 2012

Paste cu broccoli si sos de branza

E o reteta simpla si rapida, potrivita pentru o cina ne-carnivora.

ingrediente:
- 200 gr paste fainoase
- o inflorescenta de broccoli (cam 500 gr inainte de a-l curata)
- 3 catei de usturoi tocati
- 200 ml smantana pentru gatit
- 100 gr crema de branza de vaci
- 100 gr grana padano (sau alta branza tare)
- sare, piper, fulgi de ardei iute
metoda:
- se fierb pastele conform indicatiilor de pe ambalaj;
- se desface broccoli in buchetele mici; cozile care nu sunt prea groase se curata si se taie marunt; se spala bine;
- se caleste usturoiul in putin ulei, scurt, cu grija sa nu se arda (va deveni amar); se pun in tigaie bucatelele de broccoli si se invart in uleiul incins, apoi se toarna cam 100 ml apa si se fierbe broccoli la foc mic, amestecand din cand in cand pana ajunge la consistenta dorita - mai moale sau "al dente" (cam 5-7 minute);
- se scoate broccoli pe o farfurie si se incalzeste in tigaie smantana amestecata cu crema de branza; cand da in clocot se adauga grana padano rasa, se adauga pastele fierte si broccoli; se potriveste de sare si piper;
- se orneaza cu fulgi de ardei iute (ca arata foarte bine combinatia de culori, dupa cum am vazut eu la Andreea ) si cu feliute subtiri de branza.

Pofta buna!

miercuri, 2 mai 2012

Triunghiuri cu gem si ciocolata topita

Asta e o reteta care nu prea e reteta, pe care nu ma asteptam sa o pun pe blog si care nu prea "imi sta in fire" mie - care-s o bucatareasa careia ii place sa faca totul "de casa" si fara E-uri. Totusi, am mereu in congelator un pachet de aluat foietat si unul cu foi de placinta de la magazin pentru situatii cand mi-e pofta de dulce dar n-am chef sa fac nimic. Alt avantaj al acestei retete este ca foloseste din colectia de gemuri din camara, pe care azi-maine nimeni nu mai vrea sa le vada, precum si cate putin din colectia de ciocolata...

ingrediente (pentru 12 trigoane):
- 1 pachet foietaj (800 gr - 2 foi)
- 1 borcan de gem de capsuni (asta macar a fost facut de mine)
- 200 gr ciocolata amaruie dar nu foarte (eu am avut una cu alune prin ea)
- 35 gr unt
- 2 linguri zahar tos (optional, in functie de cat de dulci sunt gemul si ciocolata)
- 1 ou pentru uns
metoda:
- se taie fiecare foaie de aluat in 6 patrate (e posibil sa fie nevoie sa intindem putin foile pentru a obtine patrate si nu dreptunghiuri);
- daca gemul are lichid se lasa la scurs intr-o strecuratoare (si se pastreaza sucul);
- se pune la foc mic ciocolata taiata bucati si untul, amestecand din cand in cand pana se topeste ciocolata;
- se ung cu ou batut cu putina apa rece 2 laturi ale unui patrat, apoi se aranjeaza bucati de capsuni in forma de cerc in mijlocul caruia se pune o lingurita buna de ciocolata topita;
- se lipeste trigonul apasand bine marginile cu o furculita; se aseaza trigoanele intr-o tava pe hartie de copt, se ung cu ou batut si se cresteaza in 2-3 locuri; se presara cu zahar tos, daca folositi;
- se coc triunghiurile la foc destul de mare (treapta 2 din 3, spre 190 de grade C) timp de aproximativ 20 de minute, pana cand s-au rumenit deasupra.
Se servesc reci sau caldute.

Pofta buna!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...